Amorțire

Și simt acum mai mult ca niciodată,
Simt golul din stomac și inima-mi de piatră,
Simt gândurile sute, simt cerul nesfârșit,
Simt sângele în vene și glasul adormit.

Mă lupt cu vraja nopții, cu morile de vânt
Dar sufletu-mi cedează și cade gol înfrânt.
Rămân cu o lacună, încerc să o ascund
Dar îmi e mult prea greu, iar golul e flămând.

Înghite-ncet, încet toată simțirea mea
Mă lasă dezarmată, îmi face lupta grea.
Nu mai am arme, scuturi, eu nu mai am nimic
Mă las în voia sorții, refuz să mă ridic.

Ce rost mai are viața, ce sens să îi găsesc
Când sufletul mi-e-n lanțuri și ochii-mi obosesc?
Mă simt împovărată de miile de gânduri
Încerc să scap de ele și le transform în rânduri.