Exuberanță

     Și ajungi uneori într-un punct în care nu mai știi ce să faci, ți-ai pierdut direcția, ți-ai pierdut orientarea, Steaua Nordului nu te mai ajută, nu mai e de folos nici mușchiul de pe trunchiurile copacilor, nici vântul, nici gândul, ești pur și simplu prins în nisipul mișcător și totuși nemișcat al vieții.Acum te regăsești inert și aproape fără suflare în strânsoarea cleștelui pe care îl numești suflet: imobil, nu simți, nu auzi, nu poți vorbi, doar gândurile îți cutreieră amețite prin minte, se adună cu sutele, miile, plus infinit, ating și depășesc orice limită cunoscută vreodată, îți vibrează prin fiecare por, fiecare centimetru de piele e încărcat de gânduri.Ai vrea să scapi și să renaști, să te trezești și să revii, să îți primești înapoi dreptul de a exista, dar cine să te salveze de propria închisoare, cine să te elibereze, cine să îți nimicească sufletul și să îți lase fără suflare fiecare gând, cine? Nimeni nu te vede, nu te aude, nu te simte, ești prins în vid, în gol, în neant și singura cale de a rezolva misterul, singurul mod de a pătrunde tainele de nepătruns, singura șansă de a prinde viață din nou e să "Sari și să lași în căderea ta să-ți crească aripi."