Retrospectivă

Pierdută, amețită și uitată,
Cu sufletul bucăți și inima de piatră.
Confuză, obosită, aiurită,
Cu sufletul pe jos și inima rănită.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Exuberanță

     Și ajungi uneori într-un punct în care nu mai știi ce să faci, ți-ai pierdut direcția, ți-ai pierdut orientarea, Steaua Nordului nu te mai ajută, nu mai e de folos nici mușchiul de pe trunchiurile copacilor, nici vântul, nici gândul, ești pur și simplu prins în nisipul mișcător și totuși nemișcat al vieții. Acum te regăsești inert și aproape fără suflare în strânsoarea cleștelui pe care îl numești suflet: imobil, nu simți, nu auzi, nu poți vorbi, doar gândurile îți cutreieră amețite prin minte, se adună cu sutele, miile, plus infinit, ating și depășesc orice limită cunoscută vreodată, îți vibrează prin fiecare por, fiecare centimetru de piele e încărcat de gânduri.Ai vrea să scapi și să renaști, să te trezești și să revii, să îți primești înapoi dreptul de a exista, dar cine să te salveze de propria închisoare, cine să te elibereze, cine să îți nimicească sufletul și să îți lase fără suflare fiecare gând, cine? Nimeni nu te vede, nu te aude, nu te simte, ești prins î...
Citiți mai multe

Amorțire

Și simt acum mai mult ca niciodată, Simt golul din stomac și inima-mi de piatră, Simt gândurile sute, simt cerul nesfârșit, Simt sângele în vene și glasul adormit. Mă lupt cu vraja nopții, cu morile de vânt Dar sufletu-mi cedează și cade gol înfrânt. Rămân cu o lacună, încerc să o ascund Dar îmi e mult prea greu, iar golul e flămând. Înghite-ncet, încet toată simțirea mea Mă lasă dezarmată, îmi face lupta grea. Nu mai am arme, scuturi, eu nu mai am nimic Mă las în voia sorții, refuz să mă ridic. Ce rost mai are viața, ce sens să îi găsesc Când sufletul mi-e-n lanțuri și ochii-mi obosesc? Mă simt împovărată de miile de gânduri Încerc să scap de ele și le transform în rânduri.                 
Citiți mai multe

Marea

Aș vrea s-ating un colț de stea și-o mare de lumină să cad-asupra mea, Să vină-n valuri tulburi și de nemăsurat, S-o simt pe pielea-mi stinsă și plină de păcat, Să îmi scufund simțirea și fața  s-o înec, Prin marea de lumină aș vrea să pot să trec. Aș vrea s-ating un colț de lună și-o mare liniștită aș vrea să-mi cânte-n strună, Să mă acopăr toată cu liniște și pace,  Să mă ascund în noapte, s-ascult vântul cum tace, Să țin în brațe norii și-n întuneric să mă joc, În mare liniștită să îmi găsesc un loc.
Citiți mai multe